Primejdii in Piatra Craiului

Ne-am urcat in masina intr-o sambata dimineata si am plecat spre Piatra Craiului. O mana de oameni, in frunte cu mine. Mers la pas, relaxat, apoi urcus pret de o ora, cu pauza. Iesim din padure, iar in fata se intinde o pajiste pe care n-am s-o uit niciodata, pentru ca, pentru prima oara, aveam sa intalnesc niste animale ciudate, despre care in scurt timp am aflat ca se numesc vaci. Ca sa va dati seama de dimensiunea lor, inchipuiti-va ca numai capul lor facea cat mine. In primele minute, am crezut ca daca ma apropii de ele o sa ma inghita cu totul si apoi o sa sfarsesc uitata intr-un stomac urias, de unde nu m-as mai fi auzit nici daca tipam ca din gura de sarpe. Ele isi vedeau insa de treaba linistite, cu botul maturand prin iarba. Atunci, am prins curaj si am inceput sa latru. Zeci de capete s-au indreptat brusc spre mine. Tacere. Continui sa latru la ele, ca sa le testez rabdarea. Ne studiem reciproc, eu total neincrezatoare in calmul lor. Imi spun "pana aici!" si ma apropii galagioasa de ele. Atat le-a trebuit, ca sa vina spre mine. Inima mi s-a facut cat un purice, am luat-o la goana chelalaind si nu m-am oprit pana n-am ajuns in bratele alor mei. Ciudate creaturi! Trebuia sa am incredere in prima impresie si sa-mi vad de treaba. Incapatanata cum sunt, imi trag rasuflarea si, dupa cateva minute, accelerez nervoasa si plec cu scartait de labute si tipete spre inamic. Victoria este a mea. Vacile abandoneaza din start lupta si-si vad de maturat. Lasata fara provocare, imi vad si eu de drum.

N-ajungem prea departe, ca dam de patru dulai albi ca laptele, paznici la stana. Daca nu erau de vreo sapte ori mai mari ca mine, as fi jurat ca-s tot bichoni. Eu latru fioroasa, dar ma trezesc in bratele alor mei. Facem cale intoarsa si scapam cu greu de agresori.

Ajungem la Cabana Curmatura si ce-mi vad ochii? Doi saint-bernarzi. Ma panichez si urlu cat ma tin puterile. Unul insista sa ma miroasa si nu se da plecat. Dupa zece minute de vaitat isteric, ma potolesc. Ne cazam si coboram intr-o sala, unde miroase a ciorba si a vin fiert. Ma imaginez in fata unui castron cu ciorba calda si adorm sub masa. Primejdiile nu se termina nici aici. Aud intre timp ca inauntru e o pisica batausa, careia ii sare tandara daca vede picior de caine, altul decat cei cu care imparte zilnic imprejurimile. Am noroc si nu dam nas in nas.

Pe drumul de intoarcere intru intr-un parau, ma tavalesc prin praf si ma transform intr-un bichon maro. Cu vacile nu m-am mai intalnit. Plecasera din poienita, probabil de frica mea :). In schimb, mi-am sucit gatul dupa doi alpinisti care se catarau pe munte si mi-am promis sa invat sa fac si eu ca ei.