Si cainii iubesc ziarele

Aflu despre un confrate hunedorean, pe nume Tuti, ca iubeste presa in asa masura, incat in fiecare dimineata aduce in dinti ziarul de la chiosc, fara sa fi fost dresat sa faca asta. Legaturile mele cu presa sunt vechi. Primele ziare le-am folosit ca sa invat sa fac pipi intr-un singur loc in casa, cand nu aveam voie sa ies afara deoarece nu aveam vaccinurile terminate. Toaleta mea improvizata se afla pe hol si se improspata de fiecare data cand era nevoie. Nu faceam economie. Din ziarele sacrificate pentru igiena mea luam vreo doua pagini si le citeam din scoarta in scoarta, pana nu mai lasam decat niste bucatele ca niste stelute pe care le imprastiam prin casa. Imi placea si sa le citesc, dar imi foloseau si ca sa trec cu brio peste perioada in care imi schimbam dintii de lapte. Daca ai mei ar fi avut imaginatie, le-ar fi refolosit pe post de confetti, dar ei se multumeau sa le arunce la gunoi, nu inainte sa ma certe pentru dezastrul creat.

Lecturile mele s-au rarit substantial la vreo doua saptamani dupa ce mi-am terminat schema de vaccinare si am putut sa ies afara. Ziarele nu mai erau la dispozitia mea decat cand ramaneam singura acasa si trebuia sa le folosesc in caz de urgenta, adica de vezica imatura si needucata. Dupa varsta de 6 luni, au disparut de tot din calea mea, dar necitita n-am ramas, pentru ca mi-am mutat naravurile spre facturile pe care le mai prindeam pe masuta. Dar asta e deja o alta discutie :).