Poate sunt eu catel neinformat, dar n-am mai auzit de mult timp sa se fi amenajat vreun parc nou in Bucuresti. Un parc mare, vreau sa spun, nu caricaturi, cum s-au facut pentru copii prin unele cartiere, cu un tobogan si un balansoar, sa previna parca nostalgia parintilor care isi amintesc cum se jucau in fata blocului cand erau mici. Bune si alea, nu zic, dar as vrea sa ma plimb printr-un parc nou si maaaare, fara sa trebuiasca sa trec granita mai intai. Nu cred ca s-ar supara nimeni, nu s-ar simti cineva haituit de prea multe parcuri, asa cum ma simt eu, de exemplu, de mallurile amplasate aiurea, nu la marginea orasului, cum ar fi fost frumos.
De cele mai multe ori, merg in Herastrau. Daca ma duc ziua, in timpul saptamanii, imi da cat de cat senzatia ca m-am rupt de oras. Altfel, in week-end, nu prea ai unde pune labuta. Cismigiul mi se pare mic si sufocant, iar in celelalte nu ma trage inima sa ma duc pentru ca pur si simplu nu exista acea chimie intre noi.
M-am mai plimbat si eu pe ici, pe colo, pe unde m-au luat ai mei, si am vazut ce inseamna parcuri la altii. Niste imensitati impadurite, in care, dupa o ora de plimbat, te intrebi daca nu cumva ai iesit din oras. Cel mai frumos parc pe care l-am vazut si care mi-a dat senzatia asta a fost Englischer Garten din Munchen, unul dintre cele mai mari din lume, cu o suprafata de 3,7 km patrati. Mi-am batucit pernutele si am reusit sa-l strabat, iar la final mi-am zis "da, dom'le, aici m-as retrage la batranete!". Stiu, sunt mica si mai am multe de vazut si sunt convinsa ca o sa-mi placa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu