Doua zile in Fagaras

V-am spus ca-mi place muntele, v-am spus. Vara trecuta am aflat ca mergem in Fagaras. Zis si facut. Am mancat cu vreo doua ore inainte sa plecam la drum, asa ca, pe la mijlocul Transfagarasanului, am vomitat. Am ajuns la cabana Balea cand deja se intunecase. Am lasat masina in parcare si am urcat spre lacul Capra, unde trebuia sa ne intalnim cu gasca si sa campam. Noi ajunseseram ultimii. Era luna plina si o liniste de s-o tai cu cutitul. Pentru mine, urcusul a fost floare la ureche. Mami si tati se mai opreau din cand in cand sa-si mai traga sufletul si sa faca fotografii. Mami abia primise un Canon si facea primele ei poze proaste. La un moment dat, pe tati l-a apucat durerea de burta si s-a retras dupa o stanca. Mami i-a facut o poza, dar apoi a sters-o. Am ajuns langa lac pe la 1 noaptea. Un latrat ca lupul, dar cu timbru de bichon, a spart linistea si somnul celor din corturi. Vocile lor adormite m-au facut sa-mi remarc din nou si din nou prezenta. Pana au campat ai mei, am mirosit toate pungile de gunoi de la fiecare cort si mi-am zis ca m-am scos, iar nu mananc boabele aduse de acasa si carate cu fidelitate de mama tot week-endul. Vantul batea cu furie, asa ca ne-am culcat imediat.

Dimineata, splendoare! Am inceput sa alerg pe iarba plina de roua si sa latru fericita la toata lumea, inclusiv la mine. "Asta e", am auzit pe cineva spunand. "Asta latra azi-noapte", a completat altcineva. Da, eu eram, eu si latratul meu inconfundabil! Alergam de nebuna cat ma tineau pernutele de la labute. "Ia uite-l pe asta, cata energie are! Ar trebui sa care un rucsac", a spus iar cineva. Intr-un final m-am potolit si am pornit sa cercetez pungile de gunoi. N-am ascultat de mami, asa ca m-am trezit in lesa, prinsa de un rucsac greu cat un labrador. Ok, dar nici boabe n-am vrut sa mananc.

De la inaltimea mea de 30 de centimetri, Fagarasul este fascinant. Am descoperit asta pana la cabana Podragu, traseu pe care l-am facut intr-o zi intreaga. La pasajul Trei pasi de moarte, unde se urca pe lanturi, am stat la tati in brate si apoi m-a preluat altcineva. La Podragu m-am certat crunt cu niste magari, n-am vrut sa-mi mananc boabele, iar cand am ajuns iar in lesa am urlat groaznic. Nu voiam decat niste salamior si pateu. M-am lins pe bot si ne-am culcat.


Dimineata, m-am certat iar cu magarii, am mancat cateva boabe si am pornit la drum. Am mers asa teleleu toata ziua. Am baut apa de izvor, m-am odihnit cu burtica pe iarba, am facut pipi pe unde am vrut, dar n-am prins nici o firimitura de Eugenia, ciocolata sau ce mai mancau astia pe langa mine. Doua zile de urcat si coborat absolut minunate. Singurul lucru neplacut a fost ca de la atata mers pe piatra mi s-au zgariat pernutele. Mi-a trecut de la sine intr-o saptamana, dar data viitoare poate gasim o solutie preventiva. Tot de la sine mi-au trecut si fitele cu mancarea. Odata ajunsi la masina, mi-am dat seama ca n-am alta solutie decat sa mananc din boabele carate de mami tot muntele, asa ca am hapait o portie intreaga.