Prima noastra intalnire a fost dezastruoasa. A venit la mine acasa si nu stiam cum sa fac sa plece mai repede. Nu m-am dat jos de pe canapea decat ca sa ma ascund sub patul din dormitor. Ambra se uita insistent la mine si incerca in zadar sa ma cucereasca cu jucarii. Eu aveam vreo 3 luni si abia terminasem schema de vaccinare, deci experienta de viata, zero. A doua oara, ne-am intalnit la ea. De data asta, eu eram vesela, ea, mai suspicioasa. Atunci mi-am pus pentru prima oara intrebarea de ce te simti mai bine cand te duci la cineva in vizita, decat cand esti gazda. Totusi, m-a servit cu orez si pui. Era pentru prima data cand mancam asa ceva si, de extaz, m-am ridicat pentru doua secunde in labutele din fata in timp ce capul imi era afundat in castron.
Apoi ne-am vazut tot mai des in parc. Cand plecam de acasa si ajungeam in Herastrau, deja stiam ca o sa ne revedem si, de bucurie, latram la toata lumea. Aveam sa aflu ca si ea facea la fel.
Trebuie sa recunosc, Ambra are o calitate in plus fata de mine. E mai sociabila. Anul trecut, inainte de Paste, ne-am dus intr-un tarc amenajat special pentru caini si, in timp ce eu nu stiam cum sa ma mai feresc de ceilalti, ea se imprietenea cu usurinta cu toti. Poate i se trage de la faptul ca ea mananca din cand in cand orez cu pui.
De ziua mea, am petrecut ore bune alergand impreuna prin iarba. A fost o zi minunata! Daca nu ma inseala memoria, un proverb japonez spunea: cand nu esti sigur de caracterul cuiva, priveste-i prietenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu