Pisicilor urbane nu le e frica de mine

Nu stiu exact ce energie transmit eu, dar pisicile care ma vad vor sa ma cunoasca. S-ar putea ca asta sa fie de la faptul ca avem aproape aceleasi dimensiuni si ma confunda cu vreo surata de-a lor. Aici ma ajuta si blanita mea lunga si pufoasa datorita careia as putea trece drept o pisica birmaneza. Nu o data mi s-a intamplat sa latru la o pisica si ea sa se intinda confortabil pe iarba. Daca-i intorc fundul, se tine dupa mine curioasa, vigilenta, cu mustatile in aer. Imi amintesc perfect de pisica stufoasa, de culoarea checului, care ma studia intr-o vreme de fiecare data cand ieseam afara sa fac pipi. O singura data am cunoscut o pisica agresiva. M-am dus in viteza spre ea si deodata s-a arcuit amenintator. M-am speriat si am fugit mancand pamantul.

Daca ma gandesc bine, nici cu pisicile de la tara nu-i de gluma. Par marcate de experiente neplacute cu alti caini si sufla si-n iaurt. Si eu care stiam ca viata la tara e mai putin stresanta.