marți, 16 februarie 2010

Sindromul "singur acasa"

Suna pretentios, dar multi caini sufera de anxietate de separare. Sa-i spunem, mai bine, dorul cumplit de cei dragi? Neputinta de a sta singur? Oricum am denumi-o, si eu am trecut prin asta. In prima noapte in care am stat cu noua mea familie am plans ore intregi pentru ca-mi era dor de mama. Am avut parte de mangaieri si alintaturi, asa ca in a doua noapte m-am linistit si am dormit. Apoi, a trebuit sa raman singura acasa, cat erau ai mei la serviciu, si am oracait iar in nestire. Cand veneau ai mei de la serviciu ma gaseau smiorcaindu-ma. Cat eram singura acasa, aveam la dispozitie bucataria si holul, ca sa nu-mi fac nevoile peste tot, si nici sa trag de vreun cablu si s-o patesc. Intr-o dimineata, m-am asezat cuminte pe paturica, in sufragerie, si nu m-am dat plecata. Dadeam de inteles ca daca ma lasau acolo, nu mai fac scandal. Si asa a fost. Mi-am castigat cu inteligenta accesul in toata casa. In primele zile m-am purtat ca la carte, apoi am inceput sa rod ziare, un cosulet cu reviste, incarcatoare de telefon. In timp, reactiile astea s-au rarit, dar, din cand in cand, in momentele mele de singuratate aveam grija sa mai rup cate ceva ori sa fac caca pe covor.

Cainii care sufera de anxietate de separare pot fi obisnuiti treptat cu orele de singuratate. Daca tocmai v-ati luat un catel care plange cand este lasat singur acasa, exista cativa pasi pe care puteti sa-i urmati. Iesiti din casa, lasati cainele singur timp de cateva minute, iar daca a fost cuminte dati-i o recompensa. Daca-l auziti ca plange, asteptati pana se linisteste si apoi intrati in casa si laudati-l. Mariti treptat intervalele in care il lasati singur. De asemenea, inainte de a pleca de acasa pentru mai multe ore, plimbati-l 30 de minute, pentru a-l mai obosi.

Acestea nu sunt singurele metode prin care va puteti obisnui cainele sa stea singur. Daca devine agitat cand aude ca va luati cheile inseamna ca asociaza acest zgomot cu plecarea voastra. Spargeti aceasta rutina luand cheile si asezandu-va pe canapea. Cand plecati pentru cateva ore, spuneti-i de fiecare data, pe acelasi ton, "ma intorc repede" pentru a-i oferi siguranta ca nu-l abandonati. E recomandat ca plecarile si sosirile sa nu fie insotite de efuziuni de afectiune. Daca sare pe voi cand va intoarceti de la serviciu, ignorati-l pana se linisteste si apoi mangaiati-l. Asta e greu de facut si va trebuie ceva stapanire de sine! Va spun ca pe ai mei nu-i lasa sufletul sa nu ma ia in brate imediat cum intra pe usa, pentru ca ce e la gura mea, de bucurie ca-i vad, stiti si voi, cei care aveti catei :)

Un comentariu:

  1. Si eo deabea miam luat catel imi zici si mie la id hamude_emad@yahoo.com vreau sami raspunzi la niste intrebari plz

    RăspundețiȘtergere

 
Director web Pets TopOfBlogs toateBlogurile.ro Free Hit Counter