Imi place sa calatoresc cu masina, pentru ca la destinatie ma asteapta adeseori surprize placute. De cele mai multe ori, stau pe bancheta din spate, pe paturica mea roz, alaturi de cateva jucarii si un os din piele, ca sa nu mai fac mutre, intrucat locul meu preferat e in fata, la ai mei in brate, pe stanga sau pe dreapta, nici nu mai conteaza atata vreme cat sunt lipita de cineva. Stiti cum faceam cand eram mica? Stateam pe bancheta din spate, pe paturica roz, si oracaiam din toti rarunchii. Nu-mi era rau, doar voiam sa ma tina cineva in brate :). Cum mi se indeplinea visul, cum ma linisteam si eram cea mai fericita. Intr-un final, n-am mai zbierat, pentru ca de cateva ori m-au lasat ai mei sa bocesc cate o ora si asa mi-am dat seama ca nu ajung nicaieri. O singura data era s-o patesc in plimbarile mele, cand am dat sa ies disperata din masina parcata pe marginea drumului. Treceau masini in viteza si probabil ca s-ar fi terminat prost de tot, daca nu ma prindea cineva de ceafa fix in momentul cand am atins pamantul cu labutele din fata. Ioi, nu vreau sa-mi amintesc!
De regula, cainilor invatati de mici cu masina nu li se face rau in timpul calatoriei. Daca vedeti ca patrupedul saliveaza sau vomita, inseamna ca are rau de masina. Nu-i dati sa manance inainte de a pleca la drum lung si intrebati medicul veterinar daca puteti sa-i administrati cainelui o pastiluta pentru a preveni raul de masina. In schimb, puteti sa-l rasfatati din cand in cand cu biscuiti, pentru a-l ajuta sa se relaxeze. Ar fi bine sa nu lasati cainele sa stea pe bancheta din fata, in bratele soferului sau sus langa luneta, pentru a evita riscul de accidente daca puneti o frana brusca. In plus, cainii de talie mica pot ajunge foarte usor la picioarele soferului, eventual pe pedale.
De multe ori, cainilor le place sa-si scoata capul pe geam, dar acesta este un obicei destul de periculos. Se pot lovi, iar curentul le poate cauza otite. De asemenea, mucurile de tigara aruncate din alte masini ar putea sa-i puna in pericol. Daca are loc, un caine mai agitat poate chiar sa sara pe geam atunci cand vede o provocare. Lasati geamul din spate foarte putin deschis, cat sa poata mirosi aerul care intra. Daca aveti un caine agitat, puteti sa folositi o centura de siguranta speciala pe care o gasiti in pet shop. Cei care au SUV pot pune cainele in spate, intr-o cutie mai mare, pentru a-l ajuta sa nu-si piarda echibrul la curbe.
Cititi si: Reguli pentru cainii care calatoresc cu avionul
joi, 4 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
interesant.
RăspundețiȘtergereda. unii caini stau foarte cuminti in masina si n-au nevoie de accesorii care sa-i tina intr-un loc, dar altii sunt cu totul si cu totul imprevizibili si nerabdatori. iar unde-s doi, e balamuc :))
RăspundețiȘtergereBuna, imi poti sp si mie de unde pot achizitiona acel cosulet cu centura, pentru un bichon, am cautat peste tot si nu detine nici un petshop asa ceva.Va rog poate ma poate informa cineva. ms
RăspundețiȘtergere