Psihologii si cainii

Imi plac psihologii pentru ca le recomanda celor singuri, deprimati sau bolnavi sa-si ia un animal de companie, de preferat un caine sau o pisica. Sigur, unii aleg sa-si cumpere o pasare, o broasca testoasa sau un acvariu cu pesti, dar am convingerea ca mangaierea unui ghem de blanita pufos face mai mult decat o conversatie cu un brotacel. Tot psihologii sunt cei care le recomanda parintilor sa le ia copiilor un animal de companie, pentru a-i invata sa se responsabilizeze. Si in cazul asta, tot cainele este prima recomandare, mai ales pentru ca trebuie dus afara de trei-patru ori pe zi, ceea ce nu e la indemana oricui. Poate fi, asadar, un exercitiu de organizare si de consecventa, dar si o dovada a faptului ca prietenul la nevoie se cunoaste :).

Majoritatea psihologilor nu au prejudecati, iar asta e un alt motiv pentru care ii simpatizez. Celor care au totusi idei preconcepute le recomand filmul Marley&Me ;).

Cat de rasfatati va sunt copiii?

Citesc in EVZ un articol despre copiii alintati peste masura de parinti si ma bag si eu in vorba, pentru ca ma consider tot un fel de copil :). Am vazut intr-un an si jumatate, de cand m-am nascut, copii si copii. Unii jucausi, destepti si cu un simt al masurii in curs de dezvoltare, deci pe calea cea buna, iar altii razgaiati si convinsi ca sunt nascuti pentru a comanda. Nu e nimic rau la un copil alintat, pentru ca daca nici copilaria nu este lapte si miere, atunci cand sa mai fim buricul universului? Dar de aici pana la "tiranisme" permise de parinti depasiti de situatie e cale lunga. Psihologii citati in articolul respectiv spun ca un copil care nu invata din timp sa astepte va avea de suferit la gradinita, la scoala, dar si la maturitate, pentru ca nimeni nu va mai fi dispus sa-i cante in struna. Va avea deci probleme de integrare.

Probleme de integrare am avut si mai am si eu. Asemeni copiilor care trebuie sa invete sa se comporte si in grupuri, nu doar in familie, si cainii trebuie invatati sa socializeze de mici. Cu cainii de talie mica ma inteleg bine, chiar daca in prima faza ii latru. Cu cei de talie mare am o mare problema si nu ma inteleg deloc. Latru, urlu, ma zbat, un circ, ce sa mai! Din cauza asta, mi-am luat-o odata de la un pitbull. Eram cu spatele cand a venit langa mine, iar cand m-am intors si l-am vazut m-am speriat si am inceput sa racnesc. S-a speriat si el la randul lui, m-a insfacat de ceafa si m-a invartit prin aer cum ma joc eu cu ursuletii mei de plus. Ce a fost la gura mea va inchipuiti si voi. Norocul meu a fost ca n-am patit nimic, pentru ca putea sa-mi rupa coloana. Daca eram fata desteapta, ca sa nu spun educata, nu mai latram ca nebuna la el si ne imprieteneam.





In pozele de mai sus nu e pitbull-ul de care va spuneam :). E Deea, o prietena cu care ma jucam anul trecut, cam pe vremea asta. Se poate observa totusi tendinta mea de dominare ;))