joi, 22 septembrie 2011

Am plecat să mă tund și m-am întors la fel de blănoasă

Acum două săptămâni, am plecat de acasa de dimineață să mă tund. Fără programare. Am luat la pas străzile de prin împrejurimile casei și am ajuns la o frizerie canină de unde am plecat cum am intrat, pentru că stătea lumea la coada și nu avea nimeni timp pentru mine.

Așa am ajuns la doctor. I-am spus domnișoarei care se ocupă cu tunsul că vreau musai să-mi taie pletele.
Nu putea în ziua cu pricina, dar peste 3 zile problema mea se putea rezolva. Doctorul mustăcios a tras cu urechea la discuția noastră și a zis să-l aștept să mă consulte. Apoi m-a întrebat de ce vreau să mă tund. Eu am dat din umeri. "Aș vrea și eu să văd cum îmi stă cu părul scurt. Plus că-mi cam cade blanița, cred că e perioada de năpârlire", am zis eu cu voce timidă. Și așa mi-a explicat că nu prea o sa găsesc frizerie canină unde să tundă din foarfecă și o sa intre în blăniță cu mașina de o să mă lase No 1. Oo! Asta nu! "O să plângi când o s-o vezi", i-a spus doctorul mamei.

Sunt stăpâni de bichoni, foarte ocupați cu serviciile, care-și duc căteii la tuns și spun scurt: "Tundeți-l să nu mai am treabă cu el trei luni". Unii sunt mulțumiți de rezultat, alții se minunează de cățel, nu-l mai recunosc și-și fac cruci cu ambele mâini. Cățeii nu sunt nici eu prostuți, simt că ceva e în neregulă și ce credeți că fac? Se rușinează. Un bichon tuns periuță n-a ieșit vreo săptămână de sub pat în prezența stăpânilor. Aștepta să plece stăpânii la serviciu și apoi ieșea să mănânce.

În afară de asta, îmi spune doctorul, tu ai blănița așa frumoasa, la ce vrei să te tunzi? Ăsta e farmecul bichonilor, să stea cu blănița lungă. "Și apoi, acum vrei să te tunzi? Când vine frigul?".

Și aici intervine altă poveste. Eu prin petshopuri văd foarte multe șampoane și balsamuri ieftine, la 12-20 de lei jumătate de litru. După cum vă spuneam aici, am folosit până acum produse All Systems. Produse profesionale foarte bune care descurcă și cel mai nărăvaș noduleț. Pentru că mi s-a terminat balsamul, am plecat în căutare de Hery. Auzisem că sunt produse foarte bune, tot profesionale. Și ajung la un petshop, unde vânzătoarea îmi recomandă un produs din cele menționate mai sus, adica unul la 17 lei jumătatea de kilogram sau așa ceva. Eu îi spun că vreau Hery. "Hery nu mai este ce a fost. Unde am lucrat înainte recomandam Hery, dar între timp produsul nu mai are aceeași calitate, așa că folosiți Fresh&Clean".

Eu dau din colț în colț și insist că vreau Hery. Mă duc la Animax, aceeași poveste. Ei nu lucrează cu Hery, dar îmi recomandă Fresh&Clean :). Un NU hotarat și plec mai departe. După încă un petshop unde am găsit doar șampon, am ajuns la un magazin unde avea și minunatul produs. Pe care l-am folosit o săptămână mai târziu și de care sunt extrem de mulțumită :) 44 de lei, 200 ml.

Dacă e să fac o comparație între Hery și All Systems, aș spune că ambele sunt extrem de bune, atâta că mi se pare că de la Hery blănița pare mai sănătoasă. All Systems vine sub formă de esență pe care trebuie s-o combini cu o cantitate de apă și poate că nu mi-a iesit întotdeauna formula perfectă, pentru că la vârfuri blănița pare un pic tocită. Hery vine gata preparat mură-n gură. Mai sunt și alte produse profesionale, dar nu le-am folosit. Ideea e că între cele profesionale, care sunt însă și mai scumpe, și celelalte mai ieftine diferența e mare. Așa cum la oameni sunt șampoanele Kerastase, spre exemplu, profesionale, pe care le cumperi doar din saloanele de coafor, și altele precum Pantene, Nivea, Garnier pe care le găsești peste tot, la prețuri mici. Cine a folosit ambele tipuri de produse stie despre ce vorbesc :)

În concluzie, am rămas și cu blănița mare, și cu un nou balsam de încredere :)

9 comentarii:

  1. Buna, imi poti spune te rog la ce magazin gasesc produse Hery? merci mult

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, eu am gasit la Pet Zone pe Mihai Bravu, de la intersectia cu Vatra Luminoasa, pe partea dreapta, pana in biserica Balaneanu. Dar sigur mai sunt si in alte magazine, in caz ca nu esti din zona.

    RăspundețiȘtergere
  3. Deci e super articolul :)) m-ai binedispus. Si m -ai luminat cu fresh&clean desi noua ne face blana pufoasa alba si moale

    RăspundețiȘtergere
  4. @avondeea: a, deci iata ca e bun si fresh%clean! cred ca depinde si de tipul blanitei, de cat de subtire e firul si de cat de repede se incurca. salutam pufosul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Acum puteti gasi produsele Angels'Eyes si in Romania.
    Angels' Eyes este primul produs conceput special atat pentru caini, cat si
    pentru pisici, ce ajuta la eliminarea, din interior inspre exterior, a petelor
    inestetice cauzate de lacrimi. Angels' Eyes ajuta, de asemenea, la eliminarea
    petelor din jurul gurii si a depunerilor cauzate de lingere.

    Email: angelseyesromania@yahoo.com!
    Facebook : Angels’Eyes Romania

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Serios? Mi-ati sters comentariul din cauza recomandarii unui salon de frizerie canina pe care nici macar nu il detin, dar sunt o clienta fidela si am vrut sa impartasesc parerea mea? Postarea de mai sus cu reclama la produsele pentru caini de ce nu o stergeti?

    RăspundețiȘtergere
  8. Vei gasi in magazinul nostru o gama foarte diversificata de mobilier profesional printre care scaun frizerie, pat cosmetica, ucenici pentru coafor

    RăspundețiȘtergere
  9. Magazinul online LuckyAgro pentru sisteme de irigatii va sta la dispozitie cu o gama variata de produse profesionale, dedicate pentru sisteme de irigatii rezidentiale si comerciale,rasaduri normale

    RăspundețiȘtergere

 
Director web Pets TopOfBlogs toateBlogurile.ro Free Hit Counter